Combaterea obezităţii infantile la domiciliu.

Milioane de copii sunt consideraţi obezi numai în Statele Unite. În timp ce guvernul are in lucru programe pentru a stopa această tendinţă, experţii subliniază că prevenirea începe de la domiciliu, iar miza este mare: Centrul Naţional de prevenire a bolilor cronice spune ca acesti copii au un risc crescut a apneei de somn, stima de sine scazuta, precum si probleme osoase frecvente.

"Parintii si profesorii trebuie sa incurajeze copiii, astfel încât acestia să poată face alegeri alimentare sănătoase", a declarat Kim Beach, preşedintele Ligii Junior din Gainesville, Florida. 
"Copiii sunt bombardati cu reclame pentru produse alimentare nesanatoase de la o varsta foarte frageda, asa ca este important ca adultii sa le furnizeze informaţii suficiente pentru a face alegeri pozitive pentru propria sănătate."Primul pas este simplificarea listei voastre de cumparaturi. 

Mary Jones Verbovski, un dietetician pediatru de la Spitalul de Copii din Seattle, a declarat că trebuie evitate alimentele care conţin uleiuri hidrogenate (grasimi saturate) şi cu un continut ridicat de fructoză si sirop de porumb.  
Verbovski recomandă lactate proaspete, carne etc.. "Orientează-te spre alimente colorate natural", a spus ea. "Mai multi nutrienti, vitamine si minerale sunt prezente in mod natural acolo." 

Alimentaţia sănătoasă începe de la bacaniile locale şi pieţele de agricultori, spune Matt Mallard, un antrenor personal de la Institutul de sănătate şi fitness Gainesville.
Părinţii pot deveni modele pentru copiii lor, bucurandu-se de procesul  gătitului . "Când micutii cresc intr-un mediu pozitiv, iubitor, atunci cand isi petrec mai mult timp alaturi de adulti, in bucatarie, si mai ales atunci cand preparatele lor sunt si consumate la masa impreuna, atunci cu siguranta vor deprinde aceste obiceiuri si le vor pune in aplicare mai tarziu si in familiile lor”...a spus dr.Verbovski.

Odata ce nivelul de stres în bucătărie este mai mic, indemnati copiii  să vă ajute cu sarcini simple.  "....puneti micutii să-şi asume responsabilitatea pentru propria lor sănătate făcand  alegeri alimentare ", a mai spus dieteticianul.
Puteti pune copiii să aleagă legumele, să amestece ingredientele, iar dacă sunt la scoală si au invatat să citească – să ii puneti chiar să vă lectureze reteta.
 "În cazul în care copilul vostru vă ajută în pregătirea şi gătitul mâncarii,vă va ajuta să înţelegeti mai bine ceea ii place şi ceea ce el ar putea fi dispus să încerce”....

Cheia este ca ceea ce face in bucatarie să fie distractiv, încurajând în acelaşi timp o disciplină bună şi moderaţia. "Găseste o modalitate de a face exercitii de fitness şi arată-i ca de fapt are parte de distracţie , si nu de o sarcină sau o corvoadă", a mai precizat Verbovski. "Scopul este să aibă modele sănătoase, si anume cele care includ toate alimentele, bineinteles insă consumate cu moderatie. 
 
Andreea Mazilu
Sursa ehow.com
 

Ti-a placut acest articol? Voteaza-l aici!


Sara monti iti recomanda farmacia cu produse naturiste 
elaborate special pentru tine !

Articole cu acelasi subiect


  • Diete si Sport
    Ce mănâncă celebrităţile?
    Ce mănâncă celebrităţile?

    Deoarece trebuie să arate bine atât pe covorul roşu, cât şi pe plajă, celebrităţile se află sub presiune atunci când vine vorba de mâncare şi fitness. Pentru că unele dintre aceste vedete nu sunt adepte ale dietelor, am găsit câteva variante de mic [citeste continuarea]

  • Sanatate si Nutritie
    Cât zahăr avem voie să consumăm?
    Cât zahăr avem voie să consumăm?

    În ultimii 10 ani, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca doza zilnică de zahăr consumată să nu depășească 10% din numărul de calorii. Acum, după o revizie periodică, aceeași organizație a redus cantitatea, recomandând ca doar [citeste continuarea]

  • Diete si Sport
    Cum să-ţi afli greutatea ideală
    Cum să-ţi afli greutatea ideală

    Lady Gaga si Christina Aguilera par multumite cu felul în care arata. Si asta este, oarecum o chestie buna. Practic ele încearca sa ne zica: „asa arat – si sunt mândra de asta”. În fond, cu toate avem o greutate ideala care ne face sa aratam [citeste continuarea]


Comentarii


Alexandra a comentat pe 27 mai 2012
Din pacate aceasta problema este intalnita tot mai des si la noi in tara! Este si mai trist faptul ca daca incerci sa atentionezi parintii asupra faptului ca, copiii lor sunt supraponderali o iau ca pe o jignire! In zilele noastre, copiii prefera sa stea in casa, sa se joace la calculator, in loc sa iasa afara, sa aleaga un parc sau o plimbare cu bicicleta/rolele....Parintii nu realizeaza efectele negative asupra copiilor...boli cardiovasculare, dureri articulare, probleme respiratorii,etc!!!
roxxana a comentat pe 25 mai 2012
Obezitatea infantila va lua sfarsit in momentul in care parintii vor intelege ce este sanatos pentru copii lor.( sportul si o alimentatie corecta si echilibrata)

Adauga un comentariu pe site



Inregistrare SaraMonti
Autentificare
Facebook
Afla cum a reusit sa slabeasca Minodora 22kg intr-un timp atat de scurt!
Vrei sa-ti maresti si sa-ti ridici sanii in mod natural? Iata cat costa si ce trebuie sa faci.
Revista Online
  • Nr.2 Decembrie 2012
    Revista online - nr.2 Decembrie 2012
  • Nr.1 Noiembrie 2012
    Revista online - nr.1 Noiembrie 2012